A murit după ce soția a căzut peste el. Nu s-a mai putut ridica și l-a sufocat fără să vrea! Un bărbat din Portugalia a fost „sufocat de moarte” după ce soția sa, care suferă de obezitate, s-a împiedicat, a căzut peste el și nu s-a mai putut ridica, relatează Daily Mail.
Victima anonimă, în vârstă de 59 de ani, care a fost descrisă în presa locală ca fiind de constituție slabă, a murit în casa sa din cartierul rezidențial Campanha, la periferia orașului Porto.
Soția sa, care era cu un an mai mare și cântărea peste 100 kg, s-a împiedicat în timp ce se dădea jos din pat pentru a merge la partenerul ei, care dormea întins pe podea.
CITEȘTE ȘI: Parapantist salvat după o prăbușire! A fost solicitat un elicopter SMURD. Bărbatul era rănit grav!
Alertați de țipetele femeii după ce aceasta a rămas blocată între pat și perete, vecinii au sărit să dea o mână de ajutor, luni, la primele ore ale dimineții.
Au reușit să o ridice de pe el, dar bărbatul era deja inconștient când au sosit pompierii și paramedicii.
Din păcate, eforturile echipelor medicale de a-l resuscita pe bărbat după ce a intrat în stop cardiac s-au dovedit a fi în zadar. Se pare că greutatea femeii a reprezentat un factor-cheie în incapacitatea ei de a se ridica după ce a căzut. Nu este clar cât cântărește femeia, dar a fost descrisă ca fiind „obeză”.
Cotidianul portughez Correio da Manha a relatat că a fost nevoie de cinci bărbați ca să o ridice de pe partenerul ei.
CITEȘTE ȘI: Încă o dată un ordin de protecție a fost încălcat! O femeie a fost agresată de fostul soț, chiar la magazinul unde lucra victima!
Ofițerii de poliție PSP au investigat incidentul tragic, dar au exclus posibilitatea unei infracțiuni și au decis că a fost vorba despre un accident ciudat.
O sursă apropiată anchetei a declarat: „Moartea bărbatului a fost clasificată drept asfixie accidentală”.
„Evident, este o moarte neobișnuită, dar nu a existat nicio intenție criminală. Femeia s-a împiedicat când s-a dat jos din pat și a căzut peste bărbatul care era întins pe podea”, a declarat aceeași sursă.
CITEȘTE ȘI: Femeie bătută crunt în plină stradă! Agresorul este soțul acesteia. Motivul este unul banal
Se înțelege că partenerei decedatului, care nu a fost numită, i s-a oferit consiliere psihologică pentru doliu.
Conform rapoartelor din Portugalia, cuplul a trăit ca soț și soție timp mai mulți ani, deși nu erau căsătoriți oficial. Sursa. libertatea.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.