Accident grav pe șantierul unui cimitir! Doi muncitori electrocutați, unul în stare critică. Un accident de muncă grav a avut loc, miercuri, pe șantierul unde se amenajează noul cimitir din municipiul Buzău. După ce doi muncitori au suferit arsuri în urma contactului cu o instalație electrică.
Potrivit primelor informații, cei doi bărbați, în vârstă de 30 și 53 de ani, efectuau lucrări de cofrare pentru realizarea unui cămin de apă în zona respectivă.
CITEȘTE ȘI: Militar de 30 de ani, mort după ce a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin cu apă
În timpul lucrărilor, aceștia ar fi atins cabluri electrice pe care nu le-ar fi observat. Acela a fost momentul în care s-a produs incidentul.
În urma contactului cu instalația electrică, ambii muncitori au suferit arsuri și au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență.
Bărbatul de 53 de ani a fost rănit mai grav, prezentând arsuri extinse, în timp ce colegul său, în vârstă de 30 de ani, a suferit leziuni la nivelul degetelor unei mâini.
CITEȘTE ȘI: Bilanț al Poliției! Peste 11.000 de amenzi într-o singură zi și aproape 700 de permise suspendate
Echipajele medicale ajunse la fața locului au acordat primul ajutor victimelor, iar ulterior acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.
Reprezentanții unității medicale au precizat că bărbatul de 53 de ani a suferit arsuri de gradul I și II la nivelul feței, membrelor superioare și inferioare, precum și la toracele posterior, acestea afectând aproximativ 50% din suprafața corpului.
„La acest moment starea bărbatului este critică, pacientul primind îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis reprezentanții SJU Buzău.
CITEȘTE ȘI. Accident grav! Căruțaș aruncat pe asfalt după ce a intrat fără să se asigure pe drumul principal!
Cel de-al doilea muncitor a suferit arsuri la nivelul mâinilor, însă starea sa este stabilă.
„Bărbatul este stabil, conștient și cooperant, fiind în curs de investigații”, au precizat medicii.
Întrucât incidentul s-a produs în timpul programului de lucru, Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău va demara o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. De asemenea dacă au fost respectate normele de securitate și sănătate în muncă.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































