Accident îngrozitor. Zeci de oameni implicați! A fost activat Planul Roșu. A fost activat Planul Roșu în Constanța după ce s-au ciocnit două trenuri. Cel puțin 14 persoane au fost rănite. Un accident feroviar grav a avut loc în urmă cu puțin timp în gara din Constanța. Se pare că o locomotivă s-a ciocnit cu un tren de călători. În urma impactului violent există cel puțin 14 victime.
Accident îngrozitor. Zeci de oameni implicați! A fost activat Planul Roșu
Ministrul Transporturilor a precizat că nu este vorba despre persoane rănite grav.
CITEȘTE ȘI: Zi istorică. Exit-poll. Ce rezultate șochează în numărătoarea paralelă a caselor de sondare
„În urma incidentului dintre două trenuri, petrecut în Gara Constanța, NU sunt persoane rănite grav, din informațiile pe care le am, până în acest moment!
Țin legătura, în permanență, cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru monitorizarea celor care au suferit în urma acestui accident, dar și cu inspectorii ASFR. Aceștia din urmă vor stabili cauza exactă a incidentului.
CITEȘTE ȘI. România și străinătatea își aleg președintele. Cum s-a votat până acum în Diaspora și în toate județele din țară?
După ce se vor identifica motivele acestuia, voi dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situații care se pot transforma în tragedii!”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook. Sursa: antena3.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.