Amenințări cu moartea la adresa magistraților! Trei persoane, anchetate penal de Parchetul General. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat, joi, deschiderea a trei dosare penale care vizează tot atâtea persoane acuzate că au adresat amenințări cu moartea unor magistrați. Sesizările au fost formulate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit unui comunicat oficial, în data de 4 decembrie 2025, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus continuarea urmăririi penale față de trei suspecți. Persoane fizice fără calitate specială, în trei cauze distincte, sub acuzația de instigare publică.
Anchetatorii precizează că faptele cercetate constau în îndemnarea publicului, prin mesaje scrise postate pe o platformă online, să comită infracțiuni de omor. Omor calificat și ultraj judiciar împotriva magistraților români. Dar și a membrilor familiilor acestora sau a apropiaților.
CITEȘTE ȘI: Beat crită la volan! Aproape 3 la mie alcool în sânge și accident în parcarea unei săli de sport!
Cele trei dosare penale au fost constituite în urma unui denunț depus de Consiliul Superior al Magistraturii în luna septembrie 2025.
Contextul în care au apărut aceste amenințări este unul tensionat. În ultimele luni, magistrații s-au opus public proiectului de lege privind creșterea vârstei de pensionare. Reducerea cuantumului pensiilor de serviciu. În semn de protest, unii dintre ei au amânat pentru perioade îndelungate judecarea unor cauze, situație care a generat nemulțumiri în rândul opiniei publice.
CITEȘTE ȘI: Elena Lasconi, atac dur la adresa Guvernului Bolojan: „Cel mai rău din ultimii 35 de ani. Mi-au omorât proiectele, mă duc până în pânzele albe!”
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































