ANAF declanșează controale în forță în domeniul pazei: 62 de firme verificate pentru evaziune și muncă la negru. Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat, astăzi, o acțiune de control de amploare la nivel național. Aceasta vizează 62 de societăți comerciale ce activează în domeniul serviciilor de protecție și pază, considerate cu risc fiscal ridicat.
Potrivit ANAF, firmele au fost selectate în urma unor analize complexe de risc, care au indicat practici sistematice de sustragere de la plata taxelor și contribuțiilor către bugetul de stat.
CITEȘTE ȘI: Scandal la deszăpezire! Bărbat reclamat la 112 după ce a amenințat muncitorii cu un pistol!
Inspectorii antifraudă suspectează diminuarea artificială a bazei impozabile, externalizarea obligațiilor fiscale și neconcordanțe majore între volumul activității desfășurate și sumele declarate.
Peste 300 de obiective de pază, verificate în teren
Controalele se desfășoară atât la sediile firmelor, cât și în peste 300 de locații. Obiective de pază unde își desfășoară activitatea angajații societăților vizate. Inspectorii verifică concordanța dintre situația operativă din teren, evidențele de personal și obligațiile fiscale declarate, cu accent pe modul real de organizare a activității.
Un obiectiv central al acțiunii îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate și a subdeclarării veniturilor salariale. Analizele ANAF au evidențiat suspiciuni privind:
CITEȘTE ȘI: Captură majoră de droguri! Traficant reținut după flagrant! Peste 100 de grame de cocaină și „drogul violului” descoperite la percheziții!
folosirea muncii la negru sau subdeclarate;
încadrarea formală a angajaților cu salarii minime, concomitent cu acordarea de plăți suplimentare nefiscalizate;
utilizarea unor forme artificiale de colaborare (contracte de prestări servicii, subcontractări în lanț) pentru a masca raporturi reale de muncă;
evidențierea incompletă a veniturilor și cheltuielilor în contabilitate.
ANAF și Inspecția Muncii, acțiune comună
CITEȘTE ȘI: Program național extins pentru salvarea pacienților cu risc vital: două noi centre pentru prevenirea morții subite cardiace
Verificările sunt realizate în cooperare cu inspectorii din cadrul Inspecția Muncii, în scopul identificării și sancționării încălcărilor legislației muncii, precum și a practicilor care afectează drepturile salariale și sociale ale angajaților din domeniu.
Prin această acțiune comună, ANAF și Inspecția Muncii urmăresc asigurarea unui climat concurențial corect, eliminarea avantajelor obținute ilegal și protejarea lucrătorilor din sectorul serviciilor de pază împotriva practicilor abuzive.
Reprezentanții ANAF anunță că monitorizarea sectoarelor economice cu risc fiscal ridicat va continua, iar instituția va acționa ferm ori de câte ori sunt identificate tentative de evaziune fiscală sau eludare a obligațiilor legale.


























































