ANI sesizează organele penale în cazul a 14 funcționari și aleși locali pentru incompatibilități și conflicte de interese. Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) au constatat mai multe abateri de la regimul juridic privind incompatibilitățile și conflictele de interese. Sesizând organele de urmărire penală în cazul a 14 persoane publice.
Potrivit unui comunicat al ANI, printre cei vizați se află Stănica Serea, funcționar public în cadrul Primăriei Măicănești, județul Vrancea.
CITEȘTE ȘI: Traficanți de minori reținuți de procurori! Unul dintre inculpați este acuzat și de pornografie infantilă!
Aceasta este acuzată că ar fi folosit funcția pentru favorizarea soțului său, administrator al unei firme. Prin semnarea unor documente care au permis achiziții directe de aproape 37.000 de lei.
Conform ANI, fapta constituie încălcarea articolului 301 din Codul Penal.
Un alt caz implică pe Cristian Miclău, primar al orașului Băile Herculane, județul Caraș-Severin. Suspectat de folosirea funcției pentru a favoriza părinții săi într-o tranzacție imobiliară privind un imobil monument istoric.
Potrivit inspectorilor, demersurile primarului au condus la neexercitarea dreptului de preempțiune al orașului, iar ulterior părinții săi au cumpărat proprietatea la un preț mult sub valoarea actuală. Și în acest caz este vorba despre încălcarea art. 301 din Codul Penal.
CITEȘTE ȘI: Un drum foarte tranzitat rămâne închis până miercuri dimineață. Trafic deviat și pericol major după scăpări de gaz la o autocisternă cu GPL
ANI a mai constatat conflicte de interese și incompatibilități administrative în cazul altor aleși și funcționari publici:
Gabriel Popa, primarul comunei Albeștii de Argeș, a utilizat fonduri publice pentru servicii de găzduire a propriului site personal, încălcând prevederile legale privind conflictul de interese.
Tatiana Mioara Dogaru, consilier local în comuna Dobrești, Argeș, a participat la adoptarea unei hotărâri prin care cabinetul său medical a fost scutit de taxe și impozite, deși avea interes personal direct.
Florin Hănțăscu, consilier local în Zamostea, Suceava, a votat împotriva unei hotărâri legate de reprezentarea în instanță a Comisiei Comunale de Fond Funciar, în timp ce soția sa figura ca mandatar într-unul dintre litigii.
Daniela Botu (Sadova, Dolj), Marton Janos (Zagon, Covasna), Luminița Isărescu (Drăgășani, Vâlcea), Sorin Albu (Ilfov) și Gabriel Albulescu (Mangalia, Constanța) au fost identificați ca fiind în stare de incompatibilitate, exercitând simultan funcții publice și contractuale sau private interzise de lege.
CITEȘTE ȘI: Câine ținut captiv într-o autoutilitară, salvat de polițiști! Proprietarul, sancționat!
Ioan-Augustin Albu (DSV Sibiu) și Daniel-Mihai Pavel (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) au încălcat regimul legal privind suspendarea funcției publice în timpul desfășurării unor activități electorale sau cumularea funcțiilor de conducere.
Felicia Ancuța Dunca (Primăria Sectorului 1) și Daniel Eugen Dobre (Consiliul Județean Ilfov) au deținut simultan funcții publice și activități în sistemul privat, încălcând prevederile legale referitoare la incompatibilități.
ANI precizează că toate cazurile identificate reprezintă abateri grave de la normele privind integritatea în exercitarea funcțiilor publice și că sesizarea organelor penale urmărește tragerea la răspundere a celor implicați.
CITEȘTE ȘI: Premieră absolută în România! Primul RMN mobil a fost pus în funcțiune! Investiție de peste 1 milion de euro!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































