Avertisment dur al antreprenorilor: prețuri mai mari cu până la 25% și concedieri, dacă Guvernul nu intervine. Confederaţia Antreprenorilor şi Investitorilor din România solicită Guvernului măsuri urgente pentru sprijinirea mediului de afaceri. Avertizând că lipsa unor intervenții rapide ar putea duce la concedieri și scumpiri semnificative, de până la 25%.
Reprezentanții organizației atrag atenția că majorarea accelerată a prețurilor la energie și combustibili pune o presiune tot mai mare asupra companiilor.
CITEȘTE ȘI: Bătaie între două adolescente! Una dintre ele a folosit spray lacrimogen. Victima, dusă la spital
Potrivit acestora, cotațiile petrolului au crescut cu peste 40% față de nivelul anterior izbucnirii conflictului din Orientul Mijlociu. Scenariul unui preț de peste 10 lei/litru la pompă devine tot mai probabil.
În acest context, CAIR cere autorităților să adopte măsuri similare celor implementate deja în alte state europene, precum Ungaria sau Croația, unde au fost plafonate prețurile carburanților. Ori Austria, unde s-au redus temporar taxele la benzină și motorină.
CITEȘTE ȘI: Tragedie într-un bloc! Femeie găsită moartă după un incendiu izbucnit la etajul 4! 100 de persoane evacuate de pompieri!
Pe lângă combustibili, antreprenorii semnalează și creșterea accentuată a prețului gazelor naturale, care a depășit pragul de 67 de euro/MWh, mai mult decât dublu față de nivelul anterior crizei.
Președintele CAIR, Cristian Erbașu, solicită deschiderea urgentă a unui dialog între Guvern și reprezentanții mediului de afaceri, pentru identificarea unor soluții adaptate fiecărui sector economic.
Organizația avertizează că, în absența unor măsuri rapide, impactul economic ar putea fi resimțit direct de populație, prin scumpiri în lanț și reducerea locurilor de muncă.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.



























































