Bătaie cu macete și cuțite! 10 arestați, alți suspecți dați în urmărire după scandalul violent din stradă. Scene de o violență extremă au avut loc în Sectorul 5 al Capitalei, unde două grupări s-au confruntat în plină stradă, folosind macete, cuțite și bâte.
CITEȘTE ȘI: Accident în lanț! Șase vehicule implicate, un tânăr străin rănit
În urma intervenției autorităților, mai multe persoane au fost reținute, iar instanța a dispus măsuri preventive severe.
Potrivit Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, procurorul de caz a propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a 16 inculpați.
Instanța a admis parțial solicitarea, dispunând arestarea preventivă pentru 10 dintre aceștia. În timp ce o inculpată a fost plasată în arest la domiciliu.
Pentru alți cinci suspecți, procurorii au solicitat arestarea preventivă în lipsă, existând indicii că aceștia încearcă să se sustragă cercetărilor. Până în acest moment, instanța nu a soluționat această propunere.
CITEȘTE ȘI: Impact violent pe DN! Patru răniți după coliziunea dintre două mașini
Conflictul a avut loc în data de 4 aprilie 2026, în jurul orei 13:50, pe o stradă din Sectorul 5. Două tabere – formate din șapte, respectiv zece persoane, alături de un individ neidentificat – s-au agresat reciproc.
Anchetatorii precizează că participanții au folosit arme albe și obiecte contondente, fără a se putea stabili, în această etapă, rolul exact al fiecăruia în producerea violențelor.
În urma încăierării, mai mulți dintre participanți au suferit leziuni traumatice care au necesitat până la 35 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, incidentul a generat panică în rândul locuitorilor din zonă și al trecătorilor, fiind grav afectată ordinea și liniștea publică.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Polițist din Argeș, arestat pentru trafic de minori și proxenetism! Sume uriașe de bani și averi ascunse în familie
În cursul zilei de 5 aprilie, procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Poliția Sectorului 5 – Secția 19 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și tragerea la răspundere a celor implicați.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































