Cel mai amplu control în sănătate după 1989! Zeci de clinici private rămân fără autorizație. Anunțul ministrului Alexandru Rogobete. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat duminică, 16 noiembrie, declanșarea unei acțiuni de control la nivel național, descrisă drept cea mai amplă verificare în domeniul medical privat de după Revoluția din 1989. Toate cabinetele și clinicile private care dețin cel puțin o sală de operație sunt vizate.
„Este un control tematic la nivel național, demarat pentru prima dată după Revoluție. Controlăm absolut toate cabinetele private și clinicile private care au cel puțin o sală de operație”, a declarat ministrul, într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, verificările au început în urmă cu aproximativ patru săptămâni, iar rezultatele finale vor fi prezentate public în două-trei săptămâni. Datele preliminare arată deja probleme grave în sistemul medical privat.
CITEȘTE ȘI: O tânără a fost sechestrată de fostul iubit. A reușit să scape după ce a cerut ajutorul angajaților unei benzinării!
„Pentru peste 20 de clinici private din această țară s-a ridicat autorizația sanitară de funcționare, pentru că nu respectau normativul, și pentru alte 30 au fost aplicate sancțiuni importante”, a precizat Rogobete.
Ministrul a subliniat că obiectivul acțiunii nu este penalizarea unităților, ci creșterea siguranței pacienților și prevenirea tragediilor.
„Nu mai contează de ce aceste controale nu s-au făcut până acum, ci faptul că într-un final apoteotic o facem. Colegii mei verifică fiecare cabinet și fiecare clinică privată care deține cel puțin o sală de operație. Dacă normativele nu sunt respectate, lasă măsuri de conformare, astfel încât aceștia să poată intra în legalitate și astfel să putem evita pe cât de mult se poate astfel de tragedii”, a adăugat ministrul Sănătății.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! Un tânăr polițist de 24 de ani a fost găsit împușcat în cap în apartamentul său!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































