Potrivit acestuia, angajații Ministerul Afacerilor Interne au intervenit în peste 1.500 de cazuri pentru salvarea animalelor aflate în pericol. Fie că a fost vorba despre abandon, rele tratamente sau alte forme de abuz.
În paralel, polițiștii au deschis mai mult de 2.200 de dosare penale, semn că numărul faptelor grave este unul îngrijorător.
În plus, peste 20.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate celor care au încălcat legislația privind protecția animalelor, ceea ce indică o intensificare a controalelor și a măsurilor punitive.
„Protecţia animalelor este un semn de civilizaţie şi o probă a capacităţii statului de a interveni atunci când legea este încălcată”, a transmis ministrul, subliniind importanța acestui domeniu în evaluarea unei societăți moderne.
Oficialul a mai precizat că acțiunile nu se desfășoară izolat, ci în parteneriat cu organizații neguvernamentale și alte instituții ale statului, inclusiv Administrația Prezidențială, pentru a crește eficiența intervențiilor și a preveni astfel de cazuri.
Datele prezentate scot în evidență nu doar amploarea fenomenului, ci și nevoia continuă de implicare și responsabilitate, atât din partea autorităților, cât și a cetățenilor.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.