Potrivit informațiilor preliminare, băiețelul ar fi fost agresat în mod repetat, iar după ce copilul a murit, cei doi adulți nu au alertat autoritățile. Mai mult, anchetatorii au indicii că suspecții intenționau să îngroape trupul neînsuflețit al copilului în curtea locuinței, pentru a ascunde faptele. Planul nu a mai fost dus la capăt după ce un vecin, alertat de situație, a sesizat poliția.
Unul dintre martorii din familie a făcut declarații șocante. Tatăl suspectului a povestit anchetatorilor că ar fi asistat, în repetate rânduri, la episoade de violență. „Râdeau, îl băteau, îi spuneau «fii cuminte». Dimineața, când am intrat în cameră, l-am găsit mort”, ar fi declarat acesta.
La rândul său, bărbatul reținut în acest caz a oferit o versiune care ridică și mai multe semne de întrebare. El le-ar fi spus anchetatorilor că, după ce copilul ar fi fost spălat de mama sa, a fost dus într-o altă cameră, iar dimineața a fost găsit „țeapăn”, fără semne de viață.
Surse din cadrul anchetei arată că, timp de aproape două zile de la decesul micuțului, cei trei adulți care locuiau în aceeași casă nu ar fi anunțat autoritățile. Încercând să ascundă moartea copilului. Intervenția vecinului a dus, în cele din urmă, la descoperirea tragediei.
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea i-au reținut pe cei doi suspecți, iar cazul este instrumentat sub coordonarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Bărbatul riscă o pedeapsă extrem de severă, anchetatorii luând în calcul infracțiuni care pot fi sancționate cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau chiar detenție pe viață.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia, precum și pentru clarificarea rolului fiecărei persoane implicate.
Autoritățile reamintesc că dosarul se află într-o etapă procesuală, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.