Crimă șocantă între elevi! Copil de 15 ani, ucis și îngropat în curtea unui coleg! Un caz de o violență extremă a zguduit județul Timiș, unde un copil de 15 ani, dat dispărut de familie, a fost găsit mort, îngropat în curtea unei locuințe. Potrivit primelor date ale anchetei, principalii suspecți sunt trei adolescenți – unul în vârstă de 13 ani și doi de 15 ani – toți colegi de școală cu victima. Aceștia au fost duși la audieri.
Minorul, din localitatea Cenei, a plecat de acasă luni seara și nu a mai revenit. Marți, în jurul orei 21:00, mama băiatului a alertat autoritățile, anunțând dispariția. Polițiștii au demarat imediat căutări ample, împânzind zona și verificând toate pistele posibile.
CITEȘTE ȘI: Explozie într-un bloc! Structura de rezistență este sigură, zeci de locatari nu se pot întoarce în case
Conform informațiilor preliminare, copilul s-ar fi întâlnit cu cei trei colegi de școală, iar între ei ar fi izbucnit un conflict. Ancheta indică faptul că unul dintre adolescenți l-ar fi înjunghiat mortal cu un cuțit. Ulterior, cuprinși de panică, minorii ar fi încercat să scape de trupul victimei: l-ar fi dezbrăcat, ar fi încercat să-i dea foc, apoi l-au îngropat în curtea casei unuia dintre ei.
Căutările i-au condus pe polițiști la locuința băiatului de 13 ani, care îl cunoștea pe minorul dispărut. Acolo, anchetatorii au observat urme de sânge, dar și pământ recent răscolit în grădină. După ore întregi de verificări, trupul neînsuflețit al copilului a fost descoperit îngropat în spatele casei.
CITEȘTE ȘI: Urmărire ca-n filme prin două județe! Copil de 12 ani, prins la volanul unei mașini furate!
Investigațiile au continuat în interiorul locuinței, unde, într-o sobă, polițiștii au găsit un cuțit. Despre care există suspiciunea că ar fi fost folosit la comiterea crimei.
De asemenea, într-un tomberon din apropierea casei au fost descoperite articole de încălțăminte care ar aparține victimei.
Vecinii spun că nu au auzit zgomote sau semnale care să indice producerea unei tragedii.
Cei trei adolescenți bănuiți de comiterea faptei și de ascunderea cadavrului au fost conduși la audieri, iar ancheta este în plină desfășurare.
Procurorii și polițiștii încearcă să stabilească exact circumstanțele crimei și gradul de implicare al fiecărui minor. Cazul fiind tratat cu maximă atenție, având în vedere gravitatea faptelor și vârsta celor implicați.
CITEȘTE ȘI: Minor prins la volan cu permis „american” fals! Autoturism oprit de polițiștii de frontieră!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































