Expert: Omenirea ar putea descoperi viață extraterestră până în 2075, dar nu va arăta ca în filme!
Omenirea ar putea descoperi viață extraterestră în următoarele cinci decenii, însă aceasta ar putea fi departe de imaginea spectaculoasă promovată de filmele SF. Este avertismentul lansat de Dame Maggie Aderin-Pocock, expert britanic în domeniul spațiului și profesor în cadrul Departamentului de Fizică și Astronomie al University College London.
Potrivit acesteia, o „detecție pozitivă” a vieții din afara Pământului ar putea avea loc până în anul 2075. Cu toate acestea, pasionații de astronomie care visează la creaturi asemănătoare celebrului personaj din filmul E.T. Extraterestrul ar putea fi dezamăgiți.
CITEȘTE ȘI: Escrocherie de Revelion! Pensiune „fantomă” la munte, mii de lei încasați de un bărbat!
„Cel mai probabil, viața extraterestră va semăna cu un mâl cenușiu, o substanță vâscoasă și lipsită de culoare”, a declarat cercetătoarea, citată de presa britanică.
Dame Maggie nu exclude, totuși, posibilitatea descoperirii unei civilizații extrem de avansate. Capabile de tehnologii de comunicare mult superioare celor umane. Declarațiile sale au fost făcute în contextul pregătirilor pentru susținerea ediției din acest an a prestigioaselor Royal Institution Christmas Lectures. Dedicate marilor mistere ale cercetării spațiale.
Optimismul cercetătoarei se bazează pe așa-numitul „joc al numerelor”, cunoscut sub denumirea de ecuația Drake. „În Univers există aproximativ 200 de miliarde de galaxii!”, a explicat aceasta, subliniind că este puțin probabil ca viața să fi apărut doar pe Pământ.
CITEȘTE ȘI: Percheziții! 32 de arme airsoft, ridicate de polițiști sub suspiciunea modificării pentru muniție letală!
„Deși condițiile care au permis apariția vieții aici sunt complexe, iar Pământul este singurul exemplu cunoscut, sunt absolut convinsă că viața există și în alte părți. Avem miliarde de stele și planete. De ce ar fi viața limitată doar la noi?”, a adăugat ea.
În galaxia noastră, Calea Lactee, se estimează existența a aproximativ 300 de miliarde de stele. Multe dintre ele având planete în orbită. În acest context, cercetătorii au identificat „indicii tentante” privind posibila existență a vieții pe exoplaneta K218b. Planetă situată la 124 de ani-lumină de Pământ.
La începutul acestui an, oamenii de știință au descoperit în atmosfera acestei planete molecule care pot exista doar în prezența vieții.
Descoperirea a fost salutată drept cea mai promițătoare dovadă de până acum a existenței vieții dincolo de Sistemul Solar, sugerând că planeta ar putea fi acoperită de oceane și populată de organisme vii.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































