Femeie acuzată că a violat un minor! Victima are doar 8 ani! La data de 28 ianuarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 2 inculpați. O femeie și un bărbat, cu vârstele de 21 și 28 de ani. Cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
În sarcina inculpatei s-a reținut și comiterea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor. În sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de încălcarea de persoana împotrivă căreia a fost emis un ordin de protecție. A oricăreia dintre măsurile prevăzute de art. 38 alin. 1, lit. e și h și dispuse prin ordinul de protecție, în formă continuată (Legea nr. 217/2003, republicată, pentru prevenirea şi combaterea violenței domestice).
CITEȘTE ȘI: Incendiu devastator la Universitate! Atelier și laborator distruse complet de flăcări!
Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că, în lunile aprilie și iulie 2024, profitând de imposibilitatea unei victime minore (8 ani) de a-și exprima voința, inculpata a întreținut cu aceasta acte de natură sexuală. Context în care a realizat, cu telefonul mobil, mai multe filmări, pe care le-a stocat în același dispozitiv.
Cu privire la inculpat, cercetările au stabilit că, acesta a deținut și stocat într-un sistem informatic mai multe fișiere, conținând filmări cu minori aflați în ipostaze sexuale explicite.
De asemenea, cercetările au stabilit că inculpatul, în mod repetat, a încălcat ordinul de protecție emis pe o perioadă de 6 luni de către Judecătoria Sectorului 5 București, la data de 03.11.2025, la solicitarea inculpatei. Prin aceea că nu a respectat obligația de a păstra o distanță minimă de 200 metri față de aceasta. Totodată a contactat-o de mai multe ori, atât telefonic, cât și prin intermediul unor aplicații online.
CITEȘTE ȘI: Delapidare de peste 4 milioane de lei din bugetul unei primării! Cinci inculpați, trimiși în judecată de DIICOT
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate. Ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 5.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din Poliția Capitalei.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute prevăzute de Codul de procedură penală și prezumția de nevinovăție.
CITEȘTE ȘI: Trucul de câțiva lei care elimină condensul de pe geamuri și reduce factura la curent
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































