Hoți deghizați în mineri, prinși după mai multe furturi la o Exploatare Minieră! O grupare formată din șase bărbați din județul Hunedoara este cercetată de polițiști. După ce ar fi pus la cale mai multe furturi de la Exploatarea Minieră Vulcan, . Folosindu-se de o metodă neobișnuită: se deghizau în mineri pentru a nu trezi suspiciuni.
Potrivit anchetatorilor, indivizii acționau în special pe timpul nopții, când escaladau gardurile unității miniere și forțau ușile atelierelor pentru a pătrunde în interior. De acolo ar fi sustras cabluri și diverse componente metalice, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 40.000 de lei.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! O persoană a murit după ce a ajuns sub un tren!
În urma investigațiilor, polițiștii au reușit să recupereze aproximativ jumătate din bunurile furate.
Cei șase suspecți au fost inițial reținuți, iar ulterior magistrații au dispus plasarea lor sub control judiciar, fiind cercetați pentru furt calificat.
Anchetatorii au stabilit că din grupare mai făcea parte și un minor, care ar fi participat la activitățile infracționale alături de ceilalți membri ai rețelei. Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a întregii activități infracționale.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































