Încă un deținut a evadat! A sărit pe geamul ambulanței care-l transfera la spitalul Penitenciar! Un deținut a evadat, miercuri, în timp ce era transportat către spitalul Penitenciarul Jilava. Bărbatul de 58 de ani se afla într-o ambulanță.
Acesta a profitat de coloana de pe centura municipiului Bacău și a sărit pe geamul vehiculului, ajungând într-un lan de porumb din apropierea autostrăzii A7, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Deținutul a evadat în apropierea satului Letea Veche, unde a avut loc o explozie în care trei persoane au fost grav rănite.
IPJ Bacău a anunțat că a fost sesizat de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) cu privire la evadare. Polițiștii au demarat acțiunile de căutare al acestuia.
Evadarea este infracțiune și se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.
Este cea de-a doua evadare în două zile. Marți, un deținut a evadat din Penitenciarul Mărgineni. Bărbatul, condamnat pentru pedofilie, a escaladat gardul închisorii. Deținutul ar fi profitat de faptul că, în urmă cu câteva zile, posturile de pază de la penitenciar au fost înlocuite cu camere video.
CITEȘTE ȘI. Permisul suspendat patru ani și amendă de multe mii de lei pentru șoferii vitezomani! Nici cei care vorbesc la telefon nu sunt iertați!
Bărbatul a fost prins 16 ore mai târziu, iar imaginile capturării acestuia au fost surprinse în exclusivitate de Antena 3 CNN.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.