Mii de oameni fără curent după viscol! Raed Arafat: „Situația este sub control”. Aproximativ 15.000 de persoane din județele Alba și Hunedoara sunt, în continuare, afectate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică. Ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile, a anunțat luni secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Potrivit acestuia, în județul Alba, numărul consumatorilor fără curent a scăzut de la peste 43.000 la aproximativ 10.000. În județul Hunedoara sunt în jur de 5.000 de persoane afectate. La nivel național, în vârful situației, peste 90.000 de utilizatori au rămas fără electricitate, însă situația este în curs de remediere.
CITEȘTE ȘI: Atac cibernetic! Ransomware-ul „Gentlemen” a blocat sistemele IT!
Pentru gestionarea problemelor, au fost mobilizate zeci de echipe de intervenție, respectiv 39 în județul Alba și peste 30 în Hunedoara. În zonele greu accesibile au fost trimise generatoare de mare capacitate de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și din județele limitrofe.
Arafat a precizat că intervențiile sunt îngreunate în special în zonele montane și împădurite, unde liniile electrice au fost avariate. Însă se acordă prioritate localităților afectate. Totodată, problema alimentării cu apă din județul Alba, unde peste 8.000 de persoane au rămas temporar fără apă din cauza lipsei curentului, a fost rezolvată integral.
„Nu am avut situații grave, iar efectele fenomenelor meteo au fost ținute sub control. Deși unele județe au fost afectate mai serios”, a subliniat șeful DSU.
CITEȘTE ȘI: Patru turiști sunt blocați în Făgăraș din cauza viscolului. Salvamont intervine luni dimineață!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































