Ministerul din România care vrea să publice ONLINE o listă a rușinii, cu cei care nu își achită taxele și impozitele.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, consideră că măsura publicării listelor cu datornici ar fi una eficientă şi speră să fie pusă în aplicare, el apreciind că este posibil ca unii contribuabili să plătească restanţele de frica ruşinii.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. E de belea. Fără, număr…. O comună fără apă și canalizare a plătit saci de bani pentru o petrecere la care a fost adus Florin Salam
Întrebat, luni seară, la Antena 3, despre o eventuală introducere a măsurii publicării unor liste cu contribuabilii care nu îşi achită taxele şi impozitele, ministrul dezvoltării Cseke Attila a spus că el consideră că o astfel de decizie ar fi eficientă, relatează News.ro.
„Sunt convins că ar fi eficientă o asemenea măsură şi sper că se va pune în aplicare. Am avut cinci dezbateri foarte bune cu primăriile şi preşedinţii de consilii judeţene. Această propunere a venit de la o asociaţie, de la Asociaţia Comunelor din România, care ne-a semnalat că astăzi este considerat secret fiscal natura şi valoarea debitului datorat de o persoană fizică. Drept urmare, nu poate fi pus pe site-ul unei primării sau pe site-ul ANAF-ului”, a explicat Cseke.
CITEȘTE ȘI. Mamele care stau acasă plătesc bani la Stat. Nu le mai întreabă nimeni, banii intră mai puțini pe card, fără să facă vreun demers
Potrivit acestuia, se va veni cu propunerea să nu mai fie secret fiscal problema legată de debitele unui contribuabil.
„Am identificat textul legal şi propunem ca acest lucru să nu mai fie secret fiscal. Din câte am văzut noi, nu întotdeauna a fost aşa. Am avut perioade în care această informaţie legat de faptul că Popescu Ion este datornic pe impozitul pe clădiri cu 1.000 de lei pentru Primăria Sectorului 2 era publică şi se afişa. La un moment dat, această informaţie a fost clasificată ca şi secret fiscal pe legislaţie. Noi dorim să arătăm transparenţă şi eu sunt convins că dacă acest lucru se va face, va avea şi eficienţă”, a spus ministrul Dezvoltării.
CITEȘTE ȘI: Schimbări majore în sistemul de sănătate! S-au modificat regulile privind concediul medical! Mult mai puțini bani pentru cei care nu mai pot să muncească
Întrebat dacă ruşinea va determina o persoană să-şi achite datoriile, ministrul Cseke Attila a răspuns: „Nu spun că toţi vor plăti din această listă a ruşinii. Şi nici nu vreau să fac alte tipuri de afirmaţii, dar cred că unii vor plăti”.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.