O toaletă din aur, semnată de Maurizio Cattelan, va fi scoasă la licitație! A fost evaluată la 10 milioane de dolari! Sculptura „America”, evaluată la 10 milioane de dolari, combină arta contemporană cu luxul extrem
O operă unică a artistului italian Maurizio Cattelan va fi scoasă la licitație de casa Sotheby’s pe 18 noiembrie, la New York. Este vorba despre o toaletă complet funcțională, realizată din peste 100 de kilograme de aur, intitulată „America” și evaluată la aproximativ 10 milioane de dolari.
Casa de licitații descrie lucrarea drept „un comentariu incisiv asupra coliziunii dintre producția artistică și valoarea mărfurilor”. Sculptura este identică cu cea care a câștigat faimă mondială după ce a fost furată într-un jaf îndrăzneț la Palatul Blenheim, Anglia, în 2019.
Prețul de pornire al licitației va fi echivalentul cantității de aur utilizate, peste 101 kilograme. Adică aproximativ 10 milioane de dolari.
CITEȘTE ȘI. Mai multe persoane au fost reținute pentru că exploatau minori. Copiii erau obligați să cerșească prin diverse orașe!
David Galperin, șeful departamentului de artă contemporană la Sotheby’s New York, a declarat:
„Cattelan este provocatorul desăvârșit al lumii artei.”
Artistul italian este cunoscut pentru lucrări scandaloase, dar extrem de apreciate financiar. Lucrarea sa „Comedian”, o banană lipită cu bandă adezivă pe un perete, s-a vândut anul trecut la o licitație din New York pentru 6,2 milioane de dolari. De asemenea, sculptura „Him”, reprezentând un Adolf Hitler îngenuncheat, a fost vândută în 2016 la Christie’s pentru 17,2 milioane de dolari.
CITEȘTE ȘI: Cum să păstrezi murăturile crocante și aromate toată iarna. Iată câteva sfaturi utile!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































