Potrivit Poliției Române, cinci bărbați au fost escortați din străinătate. Introduși în unități de detenție, pentru executarea mandatelor emise pe numele lor.
Primul caz vizează un bărbat de 47 de ani, din Bacău, adus din Norvegia, condamnat de Judecătoria Piatra-Neamț la un an de închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier.
În 31 martie, alte patru persoane au fost aduse din Germania. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, din Galați, condamnat la 5 ani și două luni pentru tâlhărie. Un bărbat de 36 de ani, din Timiș, care are de executat 3 ani și 8 luni pentru trafic de droguri. Un bărbat de 54 de ani, din Harghita, condamnat pentru încălcarea ordinului de protecție, la o pedeapsă de 4 luni și 1.101 zile de închisoare.
Tot din Germania a fost adus și un bărbat de 39 de ani, din Brașov. Condamnat la un an și 10 luni pentru conducere fără permis.
Toți cei cinci au fost încarcerați imediat după sosirea în România, urmând să își execute pedepsele în penitenciarele din țară.
Acțiunea face parte din eforturile constante ale autorităților de a aduce în fața justiției persoanele care încearcă să se sustragă executării pedepselor, indiferent de țara în care se află.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.