Pădurar împușcat grav la o partidă de vânătoare! Transportat cu elicopterul SMURD la spital. Un incident grav a avut loc în timpul unei partide de vânătoare desfășurate în județul Arad. Un pădurar a fost împușcat de partenerul său. Cel mai probabil accidental, potrivit primelor concluzii ale anchetatorilor. Victima a suferit răni severe provocate de alice și a fost transportată de urgență la spital cu un elicopter SMURD.
Evenimentul s-a produs în zona Ineu, în timpul unei partide de vânătoare la fazan, care era autorizată și se desfășura pe un fond cinegetic privat.
CITEȘTE ȘI: Arme aduse ilegal din Turcia și vândute în România. 11 percheziții într-un dosar de contrabandă cu „ghost guns”!
Foc tras fără asigurarea direcției
Potrivit unor surse din anchetă, incidentul ar fi avut loc în momentul în care o pasăre s-a ridicat brusc din vegetația deasă, aflată în apropierea celor doi vânători. Unul dintre aceștia ar fi tras imediat, fără să se asigure asupra direcției focului, neobservând că pe traiectorie se afla colegul său.
Alicele l-au lovit pe pădurar în zone vitale, inclusiv la nivelul capului, ochiului, dar și în apropierea coloanei vertebrale și a coastelor, rănile fiind considerate extrem de grave.
Transport aerian de urgență și internare la ATI
După incident, colegii de vânătoare au reușit să scoată victima de pe teren, iar un elicopter SMURD a intervenit pentru preluarea directă de pe câmp a pădurarului rănit.
CITEȘTE ȘI: Alertă de fraudă în numele ANAF! „Returnarea de impozit” este doar o capcană pentru golirea conturilor bancare
Acesta a fost transportat la Spitalul Județean Arad, unde a fost internat la secția de terapie intensivă.
Starea victimei este atent monitorizată de medici.
Posibile sancțiuni pentru nerespectarea normelor de siguranță
Primele verificări efectuate de autorități indică faptul că vânătorul care a tras nu ar fi respectat normele legale de siguranță impuse în astfel de activități. Pe lângă ancheta penală aflată în curs, acesta riscă sancțiuni pe linie civilă, inclusiv suspendarea dreptului de port și folosire a armei sau chiar excluderea din asociația de vânătoare.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
CITEȘTE ȘI: Accident mortal pe un drum național. Doi bărbați au decedat, o femeie și doi copii, în spital!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
































































