Percheziție într-un dosar de delapidare! Materiale de construcții sustrase de pe șantier! Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca au descins la o locație din județul Cluj. Într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de delapidare. În cadrul unei anchete care scoate la iveală posibile sustrageri de materiale de pe un important șantier feroviar.
CITEȘTE ȘI: Descinderi de amploare! Rețea de braconaj destructurată – arme, motoare și zeci de plase confiscate
În urma percheziției domiciliare efectuate, oamenii legii au descoperit și ridicat mai multe bunuri. Constând în materiale de construcții, asupra cărora există suspiciunea rezonabilă că provin din șantierul lucrărilor de reabilitare a liniei de cale ferată.
Acțiunea a vizat o locație de cazare a unor muncitori angajați ai societăților comerciale implicate în modernizarea tronsonului feroviar Cluj-Napoca – Oradea. Verificările au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Huedin.
CITEȘTE ȘI: Dosare penale în trafic! Tractor neînmatriculat și șoferi fără permis, depistați de polițiști
Ancheta este în plină desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care bunurile ar fi fost sustrase, dar și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această activitate infracțională.
Cazul este instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, în funcție de concluziile anchetei.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































