Concret, după primirea unei amenzi, conducătorul auto are 15 zile pentru a achita jumătate din valoarea acesteia. Dacă termenul este depășit, amenda revine la valoarea integrală și este transmisă către autoritatea locală.
Primăria emite o somație, iar dacă suma nu este plătită nici în următoarele aproximativ 90 de zile, dreptul de a conduce este suspendat automat, în total la circa 105 zile de la aplicarea sancțiunii.
Suspendarea se operează direct în baza de date a Ministerul Afacerilor Interne, fără ca șoferul să mai fie nevoit să se prezinte la Poliția Rutieră. După achitarea amenzii, dreptul de a conduce este redobândit automat, în aproximativ două zile.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat că noul sistem elimină birocrația: șoferul nu mai predă permisul, iar suspendarea și ridicarea acesteia se fac exclusiv electronic.
Măsura vine pe fondul unui grad scăzut de colectare a sancțiunilor rutiere. Potrivit premierului Ilie Bolojan, doar aproximativ 40% dintre amenzile de circulație sunt plătite în România, un procent mult sub media europeană.
Formula de calcul a suspendării este una simplă: o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei neachitați. Astfel, o amendă de 1.000 de lei atrage 20 de zile de suspendare, una de 2.000 de lei – 40 de zile, iar pentru amenda maximă de 4.000 de lei, suspendarea poate ajunge la 80 de zile.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.