Polițiștii locali, echipați cu camere de corp! Legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan! Polițiștii locali vor putea utiliza camere foto-video-audio portabile în timpul misiunilor desfășurate în spațiul public. După ce președintele Nicușor Dan a promulgat legea care reglementează explicit folosirea acestor echipamente.
Actul normativ introduce un cadru clar privind situațiile în care înregistrările pot fi realizate fără consimțământul persoanelor vizate, dar și garanții legate de protecția datelor personale.
Potrivit declarației șefului statului, noile prevederi permit utilizarea camerelor de corp în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în contexte precum legitimarea persoanelor. Constatarea contravențiilor, folosirea mijloacelor de imobilizare sau intervențiile necesare pentru protejarea vieții, a integrității corporale și a ordinii publice. În măsura în care situația o permite, cetățenii vor fi informați că sunt înregistrați.
Legea impune, totodată, obligații clare pentru autoritățile administrației publice locale. Aceasta trebuie să comunice public dotarea polițiștilor locali cu astfel de sisteme.
CITEȘTE ȘI: Crimă șocantă între elevi! Copil de 15 ani, ucis și îngropat în curtea unui coleg!
Înregistrările realizate vor fi stocate pentru o perioadă de maximum șase luni, urmând să fie distruse ulterior, cu excepția cazurilor în care acestea constituie probe într-o procedură judiciară sau sunt necesare în cadrul unor anchete.
Pentru implementarea tehnică a sistemului, administrațiile locale vor avea posibilitatea de a accesa fonduri europene, măsură menită să sprijine dotarea fără a pune presiune suplimentară pe bugetele locale.
Președintele Nicușor Dan a subliniat că noua lege are ca obiectiv creșterea transparenței activității poliției locale și consolidarea siguranței publice, oferind, în același timp, un nivel sporit de protecție atât pentru cetățeni, cât și pentru agenții aflați în teren.
CITEȘTE ȘI: Schimbare majoră la examenele de specialitate. Subiecte unice, stabilite la nivel național, pentru medici, stomatologi și farmaciști
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































