Primar condamnat definitiv la închisoare pentru abuz în serviciu! Are patru ani condamnare cu executare!
Orașul Cernavodă rămâne fără primar după ce Liviu Cristian Negoiță a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă continuată.
Prima sentință a fost pronunțată în februarie 2025 de Tribunalul Constanța, însă edilul a atacat decizia cu apel, fără succes.
CITEȘTE ȘI: Șoferi agresivi în trafic! Se amenințau cu un pistol de airsoft și un cuțit! Cei doi au fost opriți de jandarmi
Negoiță este acuzat că, între aprilie 2017 și august 2019, a aprobat 33 de plăți ilegale în valoare totală de peste nouă milioane de lei. Bani care au plecat către clubul sportiv local. Acțiuni considerate abuzive și contrare interesului public.
Condamnarea subliniază responsabilitatea penală a funcționarilor publici în gestionarea fondurilor locale.
Imediat după pronunțarea verdictului definitiv, primarul a fost escortat și încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă din Constanța. Autoritățile locale vor desemna un primar interimar până la organizarea alegerilor pentru funcția vacantă.
CITEȘTE ȘI: Descinderi! Polițiștii au confiscat două arme și peste 2.000 de proiectile de la un bărbat!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































