Primul Centru pentru Arși Gravi din România, gata până la finalul anului! Ministrul Rogobete a vizitat șantierul! România va avea, în premieră, un Centru pentru Arși Gravi construit de la zero, la Timișoara. Lucrările la noua unitate medicală, derulate sub coordonarea Consiliului Județean Timiș și a Ministerului Sănătății, sunt aproape finalizate.
Ministrul Sănătății a vizitat vineri șantierul, alături de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și profesorul Dorel Săndesc, managerul spitalului.
„Se lucrează intens, iar anul acesta va fi finalizat primul centru de arși gravi construit în România după Revoluție. Lucrările de structură și heliportul sunt deja finalizate, instalațiile funcționale sunt puse în funcțiune, iar acum se finalizează detaliile de interior și circuitele medicale”, a declarat ministrul.
Proiectul a început în 2022, iar lucrările vor fi terminate în decembrie 2025. După testările tehnice și procedurile de acreditare, în februarie 2026 sunt așteptați primii pacienți.
CITEȘTE ȘI. Citatele care au făcut înconjurul lumii, pline de înțelepciune rostite de Papa Francisc
Personalul medical a fost instruit la Paris, printr-un program al Băncii Mondiale, pentru ca noul centru să funcționeze la standarde internaționale.
„Încrederea se recâștigă prin fapte, nu prin promisiuni. Centrul de la Timișoara este dovada că, atunci când lucrăm împreună, rezultatele apar”, a mai transmis ministrul Sănătății.
CITEȘTE ȘI. Mai multe persoane au fost reținute pentru că exploatau minori. Copiii erau obligați să cerșească prin diverse orașe!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































