Reducerile de impozit, negociate în Coaliție! Facilități pentru clădirile vechi și pentru persoanele cu handicap! Coaliția de guvernare a ajuns, luni, la un acord unanim asupra unui set de măsuri fiscale și administrative. Acesta vizează atât sprijinirea patrimoniului construit, cât și susținerea persoanelor cu handicap, în paralel cu reforma administrației publice centrale și locale.
Potrivit unui comunicat transmis de Partidul Național Liberal, liderii Coaliției au convenit asupra introducerii unor reduceri de impozit pentru clădirile vechi. Măsuri menite să încurajeze conservarea fondului construit și să reducă povara fiscală asupra proprietarilor. Astfel, impozitul pe clădirile cu o vechime de peste 100 de ani va fi redus cu 25%. Pentru imobilele cu o vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani reducerea va fi de 15%.
CITEȘTE ȘI: Delapidare de 150.000 de euro! Gestionar reținut după percheziții, apartament pus sub sechestru!
Facilități fiscale pentru persoanele cu handicap
Coaliția a stabilit, tot în unanimitate, cote de reducere a impozitelor pe clădiri și autoturisme pentru persoanele cu dizabilități. Conform acordului:
persoanele cu handicap grav vor beneficia de o reducere de 50%;
persoanele cu handicap accentuat vor avea o reducere de 25%.
Aplicarea acestor facilități va fi condiționată de introducerea unor plafoane valorice, pentru a asigura un echilibru bugetar și o aplicare unitară la nivel național.
Reforma administrației, pe agenda Guvernului
În același context, Coaliția a decis promovarea, în ședință de Guvern, a reformei administrației centrale și locale, un pachet legislativ care urmărește reducerea suprapunerilor instituționale și eficientizarea proceselor interne.
CITEȘTE ȘI: Scandal la deszăpezire! Bărbat reclamat la 112 după ce a amenințat muncitorii cu un pistol!
„Scopul reformei este creșterea calității actului administrativ și reducerea costurilor statului”, se arată în comunicatul PNL. Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei au fost mandatate să finalizeze detaliile tehnice necesare, astfel încât pachetul de relansare economică să fie adoptat simultan cu cel privind administrația publică, în cadrul Guvernul României.
Totodată, Ministerul Finanțelor va elabora textul de lege astfel încât să fie posibile regularizări administrative pentru contribuabilii care au achitat deja impozitele vizate de noile reduceri.
Măsurile agreate urmează să fie transpuse în acte normative și promovate în perioada următoare, fiind prezentate de Coaliție drept un pas spre modernizarea statului, stimularea economiei și respectarea angajamentelor asumate de România la nivel european.
CITEȘTE ȘI: Bărbat prins cu 5 kilograme de droguri de risc! Marfa era transportată tot cu firmele de curierat!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































