Rețineri pentru proxenetism! Patru tinere exploatate pentru câștiguri financiare! Polițiștii au efectuat cinci percheziții domiciliare în județele Constanța, Ialomița și Călărași, într-un dosar penal ce vizează fapte de proxenetism. În urma acțiunii, un bărbat și două femei au fost reținuți, fiind suspectați că au înlesnit practicarea prostituției pentru mai multe tinere.
Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, din cercetările efectuate a rezultat că, începând cu luna iunie 2025 și până în prezent, cele trei persoane – un bărbat în vârstă de 31 de ani și două femei de 38, respectiv 48 de ani – ar fi sprijinit activitatea de prostituție desfășurată de patru tinere, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! Femeie ucisă de un șofer fugar, prins după câteva minute
Anchetatorii susțin că suspecții ar fi oferit sprijin moral și logistic victimelor, în scopul obținerii de foloase patrimoniale de pe urma activităților ilegale desfășurate. În cadrul perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe probe relevante pentru dosar, care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.
Cele trei persoane bănuite de comiterea faptelor au fost reținute pentru 24 de ore și urmează să fie prezentate procurorilor, care vor decide măsurile preventive ce se impun.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a gradului de implicare al fiecărei persoane în acest caz.
CITEȘTE ȘI: Marinar dispărut! Căutările au fost suspendate din cauza gerului și a ceții dense!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































