Scandal în plină stradă! Tânăr reținut după ce a amenințat cu un obiect contondent. Un conflict izbucnit în plină zi, pe una dintre arterele circulate din Târgoviște, s-a încheiat cu reținerea unui tânăr de 23 de ani. Acuzat de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Potrivit datelor comunicate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, cercetările au fost desfășurate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
CITEȘTE ȘI: Misiune contra cronometru! Pompierii au salvat o pisică blocată la 12 metri înălțime
În urma administrării probatoriului, oamenii legii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului.
Incidentul a avut loc în data de 2 aprilie, în jurul orei 16:00, pe Bulevardul Eroilor. Pe fondul unui conflict spontan, suspectul ar fi amenințat un alt tânăr. Victimă în vârstă de 20 de ani, folosind un obiect contondent. Prin comportamentul său, acesta ar fi creat panică și ar fi tulburat liniștea publică.
În cursul zilei de 9 aprilie, tânărul a fost prezentat în fața magistraților, care au dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
CITEȘTE ȘI: Moarte în Vinerea Mare! Un bărbat a ars în propria locuință, după un incendiu provocat, cel mai probabil, de o țigară
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
Reprezentanții IPJ reamintesc că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de lege și nu înfrânge, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































