Și-a lovit fosta soție în cap, apoi și-a agresat fiica. Bărbatul a fost săltat rapid de oamenii legii și reținut pentru violență în familie. Scene de groază într-o familie din Drăgoeni, județul Gorj. Un bărbat de 42 de ani a fost reținut de polițiști după ce și-a lovit fosta soție în cap cu un obiect dur, în urma unui conflict izbucnit pe fondul unor neînțelegeri. Fiica celor doi a încercat să intervină pentru a-și apăra mama, însă a fost lovită și ea.
Incidentul a avut loc duminică, iar femeia de 45 de ani a sunat imediat la 112. Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că agresorul, fostul soț al victimei, a folosit un obiect contondent pentru a o lovi în zona capului.
CITEȘTE ȘI: A mers la Urgență cu ochii roșii – medicii au descoperit că avea acarieni în gene!
În momentul în care fiica lor a intervenit, bărbatul a atacat-o și pe aceasta, lovind-o la mâna stângă.
Ambele victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecţie provizoriu. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
CITEȘTE ȘI: Femeie înşelată cu 50.000 de lei printr-o metodă nouă de fraudă. Escrocii au pretins că sunt de la Banca Naţională!
Polițiștii au întocmit formulare de evaluare a riscului pentru cele două femei și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs agresiunea.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.