Tânăr reținut pentru pornografie infantilă! A întreținut raporturi sexuale cu o minoră și a realizat și fotografii! Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au luat măsura reținerii unui inculpat, în vârstă de 23 de ani. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.
Pe parcursul anului 2024, inculpatul a întreținut raporturi și acte de natură sexuală cu o persoană vătămată minoră (15 ani). Context în care a realizat cu telefonul mobil fotografii, pe care le-a stocat în același dispozitiv.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu față de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile. Încheiere față de care procurorii DIICOT– Serviciul Teritorial Craiova au formulat contestație.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
CITEȘTE ȘI: Salariile, înghețate în 2026. Guvernul Bolojan pregătește ordonanțe de urgență, iar salariul minim rămâne blocat
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































