Timp de 4 ani un bărbat a întreținut raporturi sexuale cu o victimă minoră! Individul a realizat și filmulețe cu ororile! Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 58 de ani. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă agravantă și continuată.
CITEȘTE ȘI: Escroc prins după ce a furat 14.000 de lei de la o pensionară. S-a dat drept reprezentant al unei instituții
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, bărbatul, arestat preventiv într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor. În perioada octombrie 2021 – finele lunii august 2025, a întreținut acte de natură sexuală cu o victimă minoră. Acesta ar fi realizat cu telefonul mobil mai multe videoclipuri și fotografii în care persoana vătămată apare în ipostaze sexuale explicite.
Ulterior, acesta ar fi stocat și deținut materialele astfel obținute în telefoanele sale mobile.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea bărbatului.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Moment istoric pentru natura României: vulturul sur revine în Carpați după peste 70 de ani
Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































