Tragedie într-un bloc! Femeie găsită moartă după un incendiu izbucnit la etajul 4! 100 de persoane evacuate de pompieri! Un incendiu izbucnit joi seară într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din Bacău s-a transformat într-o tragedie, soldată cu moartea unei femei și intoxicarea altor două persoane.
Flăcările au cuprins locuința aflată pe strada Mircea Eliade, generând degajări mari de fum care au afectat întregul imobil. Aproximativ 100 de locatari s-au autoevacuat, iar alte 6 persoane au fost scoase din clădire de către pompieri.
CITEȘTE ȘI: Bătaie violentă pe stradă! Două femei lovite în scandalul dintre doi bărbați!
Potrivit ISU Bacău, două persoane au suferit intoxicații cu fum și au fost preluate de echipajele SAJ, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe pentru îngrijiri medicale.
În apartamentul de la care a pornit incendiul, salvatorii au descoperit trupul neînsuflețit al unei femei, în vârstă de aproximativ 58 de ani.
Intervenția pompierilor a dus la lichidarea incendiului, iar cauza probabilă a izbucnirii focului urmează să fie stabilită în urma cercetărilor.
CITEȘTE ȘI: Bătaie între două adolescente! Una dintre ele a folosit spray lacrimogen. Victima, dusă la spital
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































