Un bărbat a fost reținut după ce a forțat o minoră să îi trimită fotografii în ipostaze sexuale explicite! La data de 22 septembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 48 de ani. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă (2 acte materiale).
Pe baza probelor administrate s-a stabilit că, în zilele de 18.09.2025 și 19.09.2025, inculpatul, a profitat de poziția de autoritate asupra unei victimei minore (16 ani). Minora era aflată în supravegherea și educarea sa. Bărbatul i-a solicitat să producă și să-i transmită niște fotografii. Bărbatul i-a spus să transmită prin intermediul unei aplicații de mesagerie online, materialele de tip imagine. În acestea, persoana vătămată trebuia să apară în ipostaze sexuale explicite.
În urma percheziției efectuate la domiciliul inculpatului au fost găsite și ridicate unități de stocare a datelor.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
CITEȘTE ȘI: O minoră și-a încheiat socotelile cu viața. A fost găsită horror, prinsă de o grindă!
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.