Un motociclist se zbate între viață și moarte după ce s-a izbit de o mașină. În urmă cu 3 ani și-a pierdut trei membrii ai familiei într-un accident feroviar. Bărbatul în vârstă de 31 de ani s-a izbit cu motocicleta de o mașină, într-o curbă din localitatea Păltinoasa. A fost proiectat la 20 de metri, pe trotuar.
A fost dus de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, cu multiple leziuni, inclusiv la cap și la coloană.
CITEȘTE ȘI. Șoferul și pasagerul din mașina lui au murit pe loc, după ce s-au izbit de un mastodont pe centura orașului
Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire. În februarie 2023, soția lui, fetița lor de 3 ani și o mătușă au murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren, în județul Suceava. În autovehicul se afla și băiețelul cuplului, de nici 2 anișori, care a supraviețuit miraculos.
Este consilier local în localitatea unde locuiește și crește singur un băiețel
Tânărul în vârstă de 31 de ani, din Salcea, rănit grav în accidentul rutier care s-a produs miercuri după-amiază, la Păltinoasa, după ce a intrat violent cu motocicleta într-un autoturism, se numește Liviu Grigorean.
Tânărul are o poveste extrem de tristă în spate, legată de familia sa.
CITEȘTE ȘI. Doliu în învățământ. Un nume mare a urcat la Ceruri. A fost o figură marcantă la locul de muncă
În februarie 2023, Liviu Grigorean și-a pierdut tânăra soție și fetița, într-un alt groaznic accident.
Atunci, un autoturism marca Audi a fost lovit violent de trenul București Nord – Suceava, la trecerea de nivel de cale ferată dintre Salcea și Prelipca. Au murit atunci soția lui Liviu (care era la volan și, inexplicabil, nu a văzut trenul), mătușa acesteia, ulterior murind și fetița în vârstă de 3 ani, care era în mașină.
O familie greu încercată de soartă
A supraviețuit atunci doar băiatul, în vârstă de mai puțin de 2 ani, scriu cei de la monitorulsv.ro.
”Facem un apel stăruitor către întreaga comunitate evanghelică pentru rugăciune fierbinte în dreptul unui frate greu încercat. Acum doi ani, inima lui a fost zdrobită când, într-un tragic accident de mașină, și-a pierdut soția și fetița. A rămas singur, cu durere și cu un băiețel de doar câțiva ani, pe care îl crește cu multă dragoste.
CITEȘTE ȘI. Primar și alte persoane de la Ocoalele Silvice săltate în urma unor percheziții. Un carusel de dosare penale
Acum, o nouă încercare cumplită a venit peste el. Fratele nostru a fost implicat într-un accident grav de motocicletă. Se află în stare critică. Medicii sunt rezervați, iar în fața acestui diagnostic sumbru, doar mâna Domnului mai poate aduce vindecare”, se arată pe pagina comunității religioase, crestintotal.ro.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.