Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Băneasa, aflați în misiune pe DJ 391, au încercat să oprească un autoturism înmatriculat în Bulgaria.
Conducătorul auto nu a respectat semnalele regulamentare și și-a continuat deplasarea.
Ulterior, vehiculul a fost identificat de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța în localitatea Deleni, oprit pe marginea carosabilului și prezentând avarii, după ce fusese implicat într-un accident rutier.
Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că șoferul, un bărbat de 29 de ani, ar fi pierdut controlul direcției de mers într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, doi bărbați au suferit vătămări corporale grave, iar alți patru au fost răniți ușor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a anunțat că pompierii au intervenit la locul accidentului, pe DN 3, în localitatea Deleni, fiind mobilizate o autospecială cu apă și spumă și un echipaj SMURD B2. La sosirea echipajelor, s-a constatat că autoturismul intrase într-un cap de pod, iar două dintre victime se aflau în stare de inconștiență.
Toate cele șase persoane rănite au fost transportate la Spitalul Județean Constanța.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Poliția de Frontieră desfășoară verificări pentru clarificarea situației legale a persoanelor aflate în autoturism și a modului în care acestea se aflau pe teritoriul României.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.