VIDEO. Percheziții la o firmă de reciclare: tone de deșeuri periculoase și zeci de mașini dezmembrate ilegal, descoperite de polițiști. Descindere a polițiștilor la o societate de colectare a deșeurilor, unde anchetatorii au găsit vehicule dezmembrate ilegal și cantități uriașe de deșeuri periculoase. Administratorul firmei a fost reținut.
Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de specialiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare două mandate de percheziție la sediul unei societăți comerciale autorizate pentru colectarea deșeurilor feroase.
Firma, administrată de un bărbat de 59 de ani din localitatea Săpoca, este suspectată că desfășura activități ilegale de dezmembrare a autovehiculelor. Activități desfășurate în spații neautorizate, încălcând legislația privind protecția mediului.
CITEȘTE ȘI: Șpagă refuzată! Polițiștii au denunțat trei tentative de mituire, toate surprinse pe body-cam!
Ancheta a scos la iveală și alte practici grave. Administratorul, împreună cu mai mulți angajați, ar fi transportat aproximativ 5 tone de deșeuri în extravilanul localității. Acolo unde le-ar fi incendiat, generând un risc major pentru mediu și sănătatea publică.
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat cantități impresionante de materiale: 45 de autovehicule aflate în diferite stadii de dezmembrare, peste 7 tone de deșeuri periculoase – inclusiv componente auto și echipamente frigorifice – aproximativ 950 de litri de ulei uzat și conductori electrici.
CITEȘTE ȘI: Cămătar arestat! A dat 10.600 de lei împrumut și a ajuns să încaseze aproape 80.000 de lei
Pe baza probatoriului administrat, oamenii legii au dispus reținerea pentru 24 de ore a administratorului societății, acesta fiind cercetat pentru infracțiuni privind regimul deșeurilor și protecția mediului.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și stabilirea tuturor persoanelor implicate.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































