Video. Tragedie în zi de mare sărbătoare. O biserică plină cu peste 100 de credincioși la slujba de duminică a luat foc. Un incendiu puternic a izbucnit la biserica din comuna Puchenii Mari, satul Puchenii Moșneni, situată în apropierea DN1. Flăcările s-au manifestat violent la nivelul turlelor lăcașului de cult, generând degajări importante de fum și mobilizând mai multe echipaje de intervenție.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, cu patru autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD.
CITEȘTE ȘI: Două minore au fost recrutate în scopul exploatării sexuale de un bărbat de 27 de ani! Sumele de bani erau folosite de bărbat!
În sprijinul acestora a fost trimisă și o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Balta Doamnei.
Potrivit primelor informații, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă la nivelul turlelor bisericii, afectând o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.
În momentul izbucnirii focului, în interiorul lăcașului de cult se aflau mai multe persoane, însă aproximativ 120 de credincioși s-au autoevacuat în siguranță.
CITEȘTE ȘI: Deputata Corina Ene: Proprietarii caselor construite înainte de 1990 vor putea obține mai ușor terenul de sub și din jurul locuințelor!
Biserica parohială este monument istoric, ceea ce face ca intervenția pompierilor să fie cu atât mai delicată. La acest moment, incendiul a fost localizat, iar pericolul de propagare a flăcărilor către clădirile din apropiere a fost eliminat.
Echipajele de intervenție continuă operațiunile pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor incendiului.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































