Tânăr prins în trafic după ce a fugit de poliție! Avea alcoolemie peste limita legală și permisul suspendat. Un bărbat de 20 de ani, din Constanța, a fost reținut de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnalul agenților, pe DN 39, fiind ulterior blocat pe strada Teilor din Agigea.
Potrivit IPJ Constanța, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor s-a constatat că tânărul avea suspendat dreptul de a conduce, fiind deja trimis în judecată în septembrie 2025 pentru conducere sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei și substanțelor din sânge. El a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
CITEȘTE ȘI: Rețea de trafic cu cocaină, destructurată! Doi bărbați arestați, unul acuzat și de proxenetism internațional
CITEȘTE ȘI: Moarte suspectă într-un cabinet stomatologic! Medic găsit decedat, anchetă coordonată de Parchet
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































