Polițist reținut pentru mită! Șofer străin dus la bancomat ca să plătească „taxa” de trecere! Un agent principal de poliție de frontieră din cadrul Poliției de Frontieră Borș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru luare de mită. Într-un dosar instrumentat de ofițerii Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor. Sub coordonarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Măsura reținerii a fost dispusă la data de 19 februarie 2026. În cursul aceleiași zile, polițistul de frontieră urmează să fie prezentat Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă. Totodată, unui al doilea agent de poliție de frontieră i-a fost adusă la cunoștință calitatea de suspect. Acesta fiind cercetat pentru complicitate la luare de mită.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Captură uriașă de droguri! DIICOT a descoperit alte cantități importante îngropate de inculpați!
Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut la data de 17 octombrie 2025. Când un cetățean bulgar, conducător al unui ansamblu de vehicule tip camion, a fost abordat într-o parcare, imediat după intrarea în România, de un echipaj format din cei doi agenți de poliție de frontieră.
Polițiștii i-ar fi comunicat șoferului că a parcat neregulamentar și i-au solicitat documentele de identitate și actele camionului. Ulterior, acesta ar fi fost informat că riscă o amendă contravențională de până la 2.000 de euro și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an.
În acest context, folosind o aplicație de traducere, unul dintre agenți i-ar fi solicitat conducătorului auto 1.250 de lei, echivalentul a aproximativ 250 de euro, pentru a nu dispune măsurile legale anunțate.
CITEȘTE ȘI: Descinderi și controale ample pe linia combaterii delictelor silvice! Șase percheziții și filtre rutiere pe traseele lemnului!
Pentru că șoferul nu avea asupra sa suma cerută, acesta a fost însoțit cu autospeciala poliției de frontieră la un bancomat, de unde a reușit să retragă 600 de lei, sumă pe care a înmânat-o agentului principal de poliție de frontieră. După primirea banilor, polițiștii nu au aplicat nicio sancțiune și i-au permis conducătorului auto să își continue deplasarea.
Cauza a fost deschisă ca urmare a sesizării din oficiu a ofițerilor DGA – SJA Bihor, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a eventualei răspunderi penale a persoanelor implicate.
Autoritățile subliniază că măsurile dispuse reprezintă etape ale procesului penal și nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție.
CITEȘTE ȘI: Colaborator DIICOT, trimis în judecată după ce a „înscenat” un dosar de trafic de droguri!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































