Gest extrem! Bărbat salvat în ultimul moment după ce și-a dat foc pe balcon. Intervenție dramatică în județul Vâlcea. Polițiștii au reușit să salveze un bărbat care și-a dat foc, în urma unui conflict izbucnit în familie.
Incidentul a avut loc în primele ore ale zilei de sâmbătă, după ce o femeie a apelat 112, anunțând că fiul său, în vârstă de 41 de ani, este violent și amenință că își va da foc.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Polițist din Argeș, arestat pentru trafic de minori și proxenetism! Sume uriașe de bani și averi ascunse în familie
La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Secției de Poliție Rurală Măldărești, care l-au găsit pe bărbat pe balconul locuinței, într-o stare agitată, manifestând un comportament agresiv și adresând amenințări.
În momentul în care a observat prezența echipajului de poliție, acesta și-a turnat benzină pe corp și și-a dat foc.
Reacția oamenilor legii a fost una rapidă. Polițiștiii au pătruns în locuință și au urcat imediat la balcon, reușind să stingă flăcările cu ajutorul unor pături, limitând astfel consecințele tragediei.
CITEȘTE ȘI: Descinderi de amploare! Rețea de braconaj destructurată – arme, motoare și zeci de plase confiscate
Bărbatul a suferit doar o arsură minoră la un picior și a fost preluat de un echipaj medical, fiind transportat la Spitalul Județean Vâlcea, la secția de psihiatrie, unde a fost internat nevoluntar.
Intervenția promptă a polițiștilor a făcut ca incidentul să nu se transforme într-o tragedie, nefiind înregistrate alte victime sau pagube materiale.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































