Potrivit autorităților, în miez de noapte, în parc au fost descoperite mănuși, măști și alte materiale sanitare, aruncate la grămadă. Într-un gest care ridică semne serioase de întrebare privind respectarea normelor de mediu și a regulilor de gestionare a deșeurilor periculoase.
„Mănuși, măști și alte deșeuri medicale, un morman de gunoaie! Totul în miez de noapte, în Parcul Cișmigiu! Nu acceptăm așa ceva!”, au transmis reprezentanții instituției, care au demarat imediat verificări pentru identificarea sursei.
În urma investigațiilor, polițiștii locali au stabilit că deșeurile proveneau de la o clinică stomatologică din apropiere.
Verificările au scos la iveală faptul că ghena imobilului în care funcționează unitatea medicală nu era securizată corespunzător, ceea ce a permis gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor.
Autoritățile subliniază că astfel de materiale nu au ce căuta în containerele destinate gunoiului menajer, fiind considerate deșeuri periculoase care trebuie colectate și eliminate în condiții stricte, conform legislației în vigoare.
Zona afectată a fost igienizată în scurt timp de angajații Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, însă cazul readuce în atenție problemele legate de responsabilitatea operatorilor din domeniul medical în gestionarea deșeurilor.
Reprezentanții autorităților avertizează că astfel de abateri vor fi sancționate ferm și fac apel la toate unitățile medicale să respecte cu strictețe normele privind protecția mediului și sănătatea publică.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.