Tragedie! Bărbat mort după un accident violent. Șoferul beat a fugit de la locul impactului. Un accident rutier grav s-a produs luni seară în comuna Urechești, județul Vrancea. Acesta s-a soldat cu moartea unui bărbat de 57 de ani, în timp ce șoferul implicat a fugit de la locul tragediei și a fost găsit ulterior de polițiști la domiciliu, sub influența alcoolului.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, evenimentul a fost semnalat în jurul orei 23:51, pe DJ205B, în interiorul localității. Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 39 de ani, din Urechești, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă ușoară la dreapta, pe un carosabil umed. Mașina a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un cap de pod.
CITEȘTE ȘI: Delapidare cu „acoperire” în acte! Percheziții după furturi din gestiunea unei instituții
Impactul a fost devastator pentru pasagerul aflat pe bancheta din spate, un bărbat de 57 de ani, care a fost găsit în stare de inconștiență.
Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind declarat decesul.
Șoferul nu a fost găsit la locul accidentului, părăsind zona imediat după producerea impactului. În urma verificărilor, polițiștii au reușit să îl identifice la domiciliu.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare ce indică o stare avansată de ebrietate.
CITEȘTE ȘI: Strivit de un copac! Bărbat în stare gravă, transportat cu elicopterul SMURD!
Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Cazul scoate din nou în evidență pericolul extrem reprezentat de consumul de alcool la volan și consecințele tragice ale unor decizii iresponsabile în trafic.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































