Despăgubiri în 90 de zile pentru victimele dezastrelor. Proiect adoptat tacit în Senat. O inițiativă legislativă cu impact major pentru persoanele afectate de dezastre a trecut tacit de Senat. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit la începutul lunii aprilie. Proiectul prevede acordarea de despăgubiri materiale într-un termen clar. Maximum 90 de zile, pentru cei care au suferit pierderi în urma unor evenimente grave.
Propunerea vizează modificarea și completarea Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă și a fost inițiată de parlamentari ai Partidul Social Democrat. Potrivit noilor prevederi, persoanele afectate de dezastre, conflicte armate sau intervenții ale serviciilor de urgență vor putea beneficia, pe lângă ajutoarele existente, de despăgubiri care să acopere valoarea reală a pagubelor, calculată la prețul actual al pieței.
Un element esențial al proiectului îl reprezintă termenul limită de 90 de zile pentru plata despăgubirilor, măsură menită să elimine întârzierile frecvente în sprijinirea sinistraților.
CITEȘTE ȘI: Alarmă falsă care a blocat poliția! Două minore dispărute s-au ascuns intenționat. Avertisment dur al autorităților
De asemenea, autoritățile locale vor avea obligația de a reconstrui sau reabilita locuințele afectate și de a le aduce la starea inițială într-un interval de cel mult un an, inclusiv în ceea ce privește racordarea la utilități. Păgubiții își vor păstra statutul juridic anterior – proprietari sau chiriași –, iar, pe durata lucrărilor, primăriile vor trebui să suporte costurile de cazare în condiții similare.
În situația în care administrațiile locale nu dispun de resursele financiare necesare, Guvernul va fi obligat să intervină și să aloce fondurile din rezerva de urgență, urmând ca, ulterior, sumele să fie recuperate de la cei responsabili, dacă anchetele vor stabili vinovății.
CITEȘTE ȘI: Incendiu violent! Camion încărcat cu produse congelate, cuprins de flăcări. Trafic blocat!
Potrivit expunerii de motive, inițiativa a fost generată de tragedii recente, inclusiv explozia produsă anul trecut într-un bloc din cartierul Rahova, care a evidențiat lipsa unor mecanisme rapide și eficiente de despăgubire.
Proiectul urmează să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































