Potrivit meteorologilor, România se află sub influența ciclonului mediteranean „Erminio”, care a adus un episod de vreme severă, mai degrabă specific lunilor de iarnă decât mijlocului de aprilie.
În Munții Bucegi viscolește puternic, iar stratul de zăpadă depășește, pe alocuri, patru metri.
Ninsorile au revenit și în nordul țării, în special în zona Bucovinei, unde în Pasul Ciumârna s-a depus un strat consistent de zăpadă, îngreunând circulația rutieră. Probleme au fost semnalate și în Pasurile Tihuța și Palma, unde drumarii au intervenit cu utilaje și material antiderapant.
Ninge și în centrul țării, la Întorsura Buzăului, unde temperaturile au coborât sub pragul de îngheț, iar meteorologii anunță în continuare precipitații mixte și depuneri de zăpadă de până la 6 centimetri.
În Munții Făgăraș, salvamontiștii avertizează asupra riscurilor majore din zona alpină. Vântul puternic și vizibilitatea redusă fac ca traseele de creastă să fie extrem de periculoase, existând inclusiv risc de avalanșe.
Ninsori au fost semnalate și la Rânca, pe Transalpina, unde turiștii au fost surprinși de schimbarea bruscă a vremii.
Meteorologii anunță că vremea se va îmbunătăți treptat în perioada sărbătorilor pascale.
Temperaturile vor reveni spre valorile normale pentru această perioadă, cu maxime cuprinse între 12 grade pe litoral și în nordul Moldovei și până la 17-18 grade în sudul țării, inclusiv în Capitală.
Până atunci, cei care au planuri în zonele montane sunt sfătuiți să se echipeze corespunzător pentru condiții de iarnă și să circule cu prudență, folosind anvelope adecvate sezonului rece.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.