Două persoane condamnate la închisoare, încarcerate de polițiști! Polițiștii din Dâmbovița au pus în executare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Mandate emise pe numele unor persoane condamnate pentru infracțiuni grave.
Potrivit Poliția Municipiului Târgoviște, oamenii legii au depistat și încarcerat un tânăr de 23 de ani, din municipiul Târgoviște, condamnat de Tribunalul Dâmbovița la patru ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
CITEȘTE ȘI: Momente dramatice! Un tânăr a căzut de pe acoperișul unui bloc după negocieri tensionate cu polițiștii
Într-un alt caz, polițiștii din cadrul Poliția Orașului Răcari au pus în aplicare un mandat emis de Judecătoria Sectorului 2 București pe numele unui bărbat de 36 de ani, din Răcari.
Acesta a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
După punerea în executare a mandatelor, cei doi condamnați au fost escortați și introduși în Penitenciarul Mărgineni, unde își vor executa pedepsele dispuse de instanțele de judecată.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! Bărbat de 38 de ani găsit fără viață după ce a căzut într-o baltă. Intervenție amplă a pompierilor și echipajelor de salvare
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































