Scandal la o pensiune după o noapte de distracție. Un turist este acuzat că a provocat pagube de 20.000 de lei. Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Prahova, este cercetat penal după ce ar fi distrus mai multe bunuri dintr-o pensiune aflată în comuna Runcu, județul Dâmbovița. Incidentul s-ar fi petrecut pe fondul consumului de alcool. Prejudiciul reclamat de administratorul unității este estimat la 20.000 de lei.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați, în data de 3 iulie, printr-un apel la 112 făcut de o tânără de 24 de ani. Aceasta a anunțat că un bărbat cazat la o pensiune din comuna Runcu devenise agresiv.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că bărbatul de 36 de ani era cazat împreună cu alte trei persoane. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta și-ar fi pierdut cumpătul și ar fi distrus mai multe bunuri din incinta pensiunii.
CITEȘTE ȘI: Tânăr de 33 de ani, ucis după ce un zid s-a prăbușit peste el la o fermă! Elicopterul SMURD a fost trimis de urgență la fața locului
Administratorul unității de cazare a depus plângere prealabilă pentru infracțiunea de distrugere, evaluând pagubele produse la aproximativ 20.000 de lei.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































