Un tânăr de 23 de ani a murit după ce s-a electrocutat și a căzut de pe un stâlp! Medicii nu au mai reușit să-l salveze. Un tânăr în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața, duminică după-amiază, în localitatea Grămești, județul Suceava. S-a electrocutat în timp ce încerca să schimbe un cablu de pe un stâlp. În urma electrocutării, acesta a căzut de la înălțime și a intrat în stop cardio-respirator.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, imediat după apelul la 112 au fost mobilizate un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, de tip B2, din cadrul substației Siret, precum și echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă din Suceava.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Bărbat reținut după ce și-ar fi încuiat soția în casă și ar fi amenințat-o. Femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu
Primii care au ajuns la locul tragediei au fost membrii echipajului de ambulanță din Siret. Salvatorii l-au găsit pe tânăr în stop cardio-respirator, cu multiple traumatisme provocate de căderea de la înălțime.
Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, acestea fiind continuate și după sosirea echipajului de Terapie Intensivă Mobilă. În ciuda eforturilor depuse timp îndelungat pentru readucerea victimei la viață, organismul tânărului nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
CITEȘTE ȘI: Tânăr de 33 de ani, ucis după ce un zid s-a prăbușit peste el la o fermă! Elicopterul SMURD a fost trimis de urgență la fața locului
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia și dacă au fost respectate normele de siguranță în timpul intervenției la instalația electrică.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































