Planul Roșu de Intervenție a fost activat după un accident între un autocar cu 60 de persoane și un autotren! Un accident rutier cu un număr mare de persoane implicate s-a produs în județul Călărași, în zona localității Drajna Nouă, pe pasajul care face legătura dintre Autostrada A2 și DN21. În urma impactului dintre un autocar și un autotren, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în autocar se aflau aproximativ 60 de persoane, iar celălalt vehicul implicat era un autotren încărcat cu radiatoare.
CITEȘTE ȘI: Motociclist mort după ce a intrat cu vehiculul într-un cap de pod! Medicii nu au mai putut să-l salveze
Până în acest moment, 12 persoane au fost evaluate de echipajele medicale sosite la locul accidentului. Toate victimele sunt conștiente și au suferit, din primele date, leziuni ușoare. Pentru una dintre persoanele rănite a fost solicitat și un elicopter SMURD, în vederea transportului la o unitate medicală.
Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate șapte echipaje medicale ale ISU și Serviciului de Ambulanță Județean, două autospeciale de descarcerare și alte două autospeciale de intervenție.
Din cauza accidentului, traficul rutier pe DN21, pe sensul de mers Drajna Nouă – Slobozia, a fost oprit temporar. Polițiștii dirijează circulația și desfășoară cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































