Motorina scade sub pragul de 10 lei. Prețurile s-au redus la pompă după tăierea accizei. Șoferii au parte de o ieftinire importantă a motorinei, după intrarea în vigoare a reducerii temporare a accizei. În unele benzinării din București, litrul de motorină standard a coborât, imediat după miezul nopții, la 9,99 lei, cu 68 de bani mai puțin față de prețul practicat cu o zi înainte.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! Cinci oameni au murit într-un accident cumplit. Șoferul de 20 de ani nu avea permis
Scăderea vine după decizia de diminuare cu 20% a accizei aplicate motorinei, măsură care va rămâne în vigoare până la 31 august. Intervenția autorităților are loc pe fondul tensiunilor de pe piața carburanților și al creșterilor puternice înregistrate anterior la pompă.
Aplicarea facilității fiscale a devenit posibilă după adoptarea legislației prin care a fost declarată stare de criză pe piața carburanților.
Efectele s-au văzut rapid în prețurile afișate de unele stații de alimentare. La scurt timp după miezul nopții, motorina standard putea fi cumpărată în anumite benzinării din Capitală cu 9,99 lei litrul, ceea ce înseamnă o reducere de 68 de bani.
Chiar și după această ieftinire, nivelul prețurilor continuă să provoace nemulțumire în rândul unor conducători auto.
CITEȘTE ȘI: Caz șocant! Și-ar fi încuiat soțul într-o cameră și ar fi incendiat apartamentul. Bărbatul a murit după explozie
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat, într-un mesaj publicat pe o rețea de socializare, că măsura a fost adoptată ca reacție la majorarea accentuată a cotațiilor internaționale și, implicit, a sumelor plătite de consumatori la pompă.
Potrivit oficialului, nivelul reducerii este stabilit luând în calcul cotația internațională Platts și prețul mediu de comercializare a carburantului. Valoarea poate fi ajustată ulterior, în funcție de modul în care evoluează piața.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































